Ce transfer ar fi fost pentru Ianis Hagi! O mare echipă a Franței l-a vrut pe decar, dar mutarea a picat dintr-un motiv incredibil

Ce transfer ar fi fost pentru Ianis Hagi! O mare echipă a Franței l-a vrut pe decar, dar mutarea a picat dintr-un motiv incredibil
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi (20 de ani) a fost transferat, vineri, la Genk, de la FC Viitorul. Românul a atras atenția mai multor cluburi, în această, dintre ele făcând parte și Olympique Marseille, de nouă ori campioană a Franței și câștigătoare de Liga Campionilor.

Potrivit L’Equipe, Olympique Marseille a insistat pentru transferul mijlocașului român, însă transferul nu s-a mai realizat din cauza lipsei de fonduri a clubului francez.

Deși Olympique Marseille evoluează într-un campionat mai puternic al Europei, Ianis Hagi n-ar fi evoluat în Liga Campionilor în cazul în care ar fi ales echipa franceză. Echipa condusă de Rudi Garcia a terminat anul trecut pe locul cinci în Ligue 1.

În cele din urmă, Ianis Hagi a ajuns la campioana Belgiei, Genk, cu care a semnat un contract valabil până în 2024. Românul va evolua în grupele Ligii Campionilor.

Printre echipele care și-au manifestat interesul pentru Ianis a fost și Spartak Moscova. Rușii i-ar fi pus pe masă o ofertă uriașă clubului Viitorul, însă Gică Hagi a ales un alt proiect, în ciuda faptului că „era de trei-patru ori mai mare”.

„Au fost mai mulți factori, chiar și cel financiar. Ianis a luat decizia și noi am ținut cont de ea. Antrenorul mi-a spus că-l dorește foarte mult pe Ianis. Așa cum l-au vrut și celelalte echipe. Noi n-am ales banii. Și clubul, și jucătorul, ambele părți au pierdut foarte mulți bani. Dar nu asta contează acum. Vom vedea dacă am ales corect. Dar v-a spus și Popescu. Era o ofertă de 3-4 ori mai mare venită din Rusia.

Viața e făcută din oportunități și decizii. Jucătorul își dorea foarte mult acest lucru, iar noi am fost de acord cu el. Nu există garanția că Ianis va juca. Jucătorul a fost dorit și atât. Nu există garanții. E dorință, nu garanție. FC Viitorul și-a păstrat procente și dintr-un viitor transfer. Oferta nu s-a ridicat la pretențiile noastre financiare, dar asta e. Nu a mai contat acest aspect”, a spus Gică Hagi, vineri, după transferul fiului său, la Telekom Sport.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×